Acord de colaborare - USMF „Nicolae Testemiţanu”  - Universitatea din Ljubljana, Slovenia

Încheierea Acordului de colaborare între USMF „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea din Ljubljana, Slovenia

Published: 23.09.2021

Universitatea din Ljubljana, SloveniaUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și Institutul de Microbiologie și Imunologie, Facultatea de Medicină, Universitatea din Ljubljana, Slovenia, vor consolida relațiile de colaborare  în domeniul științific și educațional. Acest fapt a fost stabilit într-un acord de colaborare, semnat în data de 21 septembrie curent de către rectorul Emil Ceban și directorul Institutului de Microbiologie și Imunologie, profesorul Miroslav Petrovec, în vederea dezvoltării cooperării în domeniul cercetării medicinei și sănătăţii publice, instruirii medicilor şi farmaciştilor.

În cadrul evenimentului, părțile au stabilit prioritățile de colaborare bilaterală, axându-se în special pe necesitatea efectuării schimbului de experiență și a transferului de bune practici în domeniul științelor medicale. 

Rectorul Ceban a informat că USMF „Nicolae Testemiţanu” își propune să impulsioneze sectorul științific, în următorii ani, întrucât învăţământul superior medical este unul complex și include în mod obligatoriu cercetarea. Astfel, intențiile de cooperare externă pe acest segment sunt acceptate și binevenite. În acest context a fost menționată crearea Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate, care va fi o platformă pentru funcționarea unor laboratoare de performanță. 

Și academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, a reiterat necesitatea colaborării pe domeniul cercetării în medicină, remarcând că acest parteneriat va spori schimbul informații științifice și tehnice. „Odată cu implementarea Strategiei de fortificare a domeniului cercetare și inovare în Universitate, ne propunem inițierea procesului de educație prin cercetare, astfel ca nivelul cercetărilor realizate în domeniul sănătății și medicinei să corespundă rigorilor europene”, a accentuat academicianul.

Universitatea din Ljubljana, SloveniaLa rândul său, în numele instituției pe care o reprezintă, profesorul slovac Miroslav Petrovec și-a exprimat deschiderea pentru împărtășirea expertizei în domeniul epidemiilor și dezvoltarea capacităților instituționale, apreciind drept benefic schimbul de cunoștințe și experiență. „E nevoie de personal instruit și dedicare, iar acest lucru ne va ajuta să dezvoltăm această colaborare”, a precizat oaspetele. 

Parteneriatul prevede facilitarea programelor de mobilitate pentru studenţi, medici-rezidenți, studenți-doctoranzi şi cadre științifico-didactice, conlucrarea pe segmentul de instruire, cercetare și practică medicală prin schimbul de informații şi materiale instructiv-metodice, invitarea reciprocă a specialiştilor pentru ținerea prelegerilor, preluarea noilor forme şi metode de predare, realizarea în comun a cercetărilor pe probleme ştiinţifice prioritare de importanţă teoretică şi practică, a tezelor doctorale şi postdoctorale prin cotutelă, elaborarea propunerilor de proiecte pentru primirea granturilor de finanţare a cercetărilor și organizarea activităților științifice ș.a. 

Încheierea Acordului de colaborare se înscrie în contextul parteneriatului între USMF „Nicolae Testemițanu” și regiunea autonomă Friuli-Venezia Giulia, Italia, Grupul de virologie moleculară ICGEB, Trieste, și Universitatea din Ljubljana.

usmf
acord de colaborare
cooperare
colaborare bilaterală
programe de mobilitate
parteneriat
ICGEB
Universitatea din Ljubljana

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii