Bursă

Studenta Daniela Ciobanu – deținătoarea Bursei „Ștefan PLUGARU”, 2022

Publicat: 15.11.2022

 

bursăDaniela Ciobanu – studentă în anul III la Facultatea de Medicină nr. 1 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, specialitatea Sănătate publică, este câștigătoarea Bursei Ștefan PLUGARU, în valoare de 20 mii lei. Bursa a fost instituită de membrii familiei remarcabilului savant și pedagog – fost decan al Facultății de Medicină Preventivă, șef al Catedrei de microbiologie, virusologie și imunologie, pentru susținerea studenţilor de la programul Sănătăte publică.

Potrivit rectorului Emil Ceban, pe parcursul celor 77 de ani de activitate, universitatea noastră a avut noroc de cadre ştiinţifico-didactice de valoare, printre care se numără și distinsul profesor Ștefan Plugaru. Întreaga sa viață și activitate s-a condus după mottoul Grăbiți-vă să faceți bine!

Cu multă dedicare și responsabilitate, profesorul Ștefan Plugaru a exercitat funcțiile de: decan al Facultății de Medicină Generală, ulterior decan al Facultății de Medicină Preventivă (timp de 12 ani), precum și de director al Colegiului Republican de Medicină (timp de 10 ani). 

Membrii familiei profesorului Ștefan Plugaru reprezintă trei generații de medici și specialiști în sănătate publică, și în prezent locuiesc în Atlanta, statul Georgia, SUA și la București, România. Aceasta a decis să înveșnicească memoria distinsului profesor prin instituirea Bursei studențești anuale „Ștefan PLUGARU”. Bursa se oferă studenților din anii III-V de la programul de studii Sănătate publică, cu merite academice, participare activă în cercetarea științifică extracurriculară și voluntariat pentru binele comunității, cu scopul promovării principiilor de sănătate publică, inclusiv a educației sanitare și profilaxiei bolilor. 

Bursă„Prin susținerea materială a tinerilor merituoși, care urmează să devină specialiști în sănătate publică, se aduce și un omagiu renumitului savant Ștefan Plugaru în semn de apreciere a contribuției Domniei Sale la dezvoltarea sistemului național de sănătate”, a subliniat rectorul Emil Ceban.

Evenimentul a fost onorat de prezența on-line a reprezentanților familiei: fiica profesorului Ștefan Plugaru, Viorica, și soțul acesteia Jan Drobeniuc, care au evidențiat faptul că au rămas impresionați să regăsească la mediciniști rezultate academice înalte și comportament exemplar, participare în activități extracurriculare și, desigur, altruism – calități atât de necesare în dezvoltarea profesională în domeniul sănătății publice.

„Am decis să instituim această bursă, deoarece timpul a arătat că domeniul dat are grijă de sănătatea populației în general, astfel îmbunătățind calitatea vieții întregii comunități. De multe ori domeniul sănătății publice, misiunea căreia este de preveni bolile până ele afectează populația, nu este apreciat la justa valoare. De aceea noi am dorit să evidențiem acest domeniu și oamenii care se dedică necondiționat muncii de prevenire a bolilor”.

bursaDeținătoarea Bursei „Ștefan PLUGARU”, ediția 2022, studenta Daniela Ciobanu a menționat că se simte onorată pentru încrederea care i-a fost oferită, în același timp pe umerii ei fiind o mare responsabilitate: „Renumitul profesor Ștefan Plugaru constituie pentru noi, studenții, o sursă de inspirație și de motivație permanentă pentru a dori să excelezi, pentru a munci mai mult și pentru a obține rezultate frumoase. Îmi voi da silința să fiu un specialist bun în sănătate publică ca să nu Vă dezamăgesc, iar grija pentru societate va fi prioritatea mea. Îndemn pe toți studenții de la programul Sănătate publică să tindă spre mai mult și să dorească să facă o schimbare în Republica Moldova”.

Cu un mesaj de recunoștință a venit Angela Cazacu-Stratu, prodecan-responsabil pentru programul de studii Sănătate publică, care i-a îndemnat pe mediciniști să participe la următoarele ediții ale concursului, motivând că „datorită acestei burse puteți să vă puneți în evidență rezultatele muncii voastre cotidiene: să participați la forumuri științifice, acțiuni de voluntariat și extracurriculare. Vă invit să fiți la fel de implicați și să vă manifestați pentru ca într-un final să vă realizați visul de a deveni un specialist bun în sănătate publică. Această bursă este pentru cei ambițioși, pentru cei care au perseverență și ingeniozitate și nu se tem să încerce ceva nou”.

La ceremonia de acordare a bursei au participat: prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică, decanul Facultății de Medicină nr. 1 – Gheorghe Plăcintă, președintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină – Gheorghe Buruiană, studenți de la programul Sănătate publică ș.a. 

Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
Bursa „Șefan PLUGARU”
usmf
bursa „Ștefan PLUGARU”
sănătate publică

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii